| tip_data nume[numar_elemente]; |
unde:
tip_data precizeaza tipul elementelor vectorului;
nume este identificatorul vectorului;
numar_elemente este o constanta intreaga care specifica numarul de elemente ale vectorului.
Exemplu: prin instructiunile declarative:
|
int a[20];
float b[10];
char c[30];
|
se declara trei vectori si anume:
a cu 20 de elemente de tip int (numere intregi); b cu 10 elemente de tip float (numere reale) c cu 30 elemente de tip char (sir de caractere).
Observatie:
Deoarece nr_elemente este o constanta intreaga, precizarea valorii sale se poate face fie printr-o constanta literala, fie printr-o constanta simbolica.
Exemplu prin instructiunile declarative
|
const int DIM = 50;
int a[DIM];
|
se declara un vector a cu 50 de elemente de tip int. Avantajul folosirii constantei simbolice este acela ca aveti mecanismul prin care sa folositi in program informatia despre numarul de elemente ale vectorului.
La declararea unui vector se pot atribui valori initiale elementelor,cu instructiunea:
| tip_data nume[nr_elemente]={lista_valori}; |
unde:
-caracterul separator ‘ = ‘ este folosit pentru a separa partea de declarare a -vectorului cu partea de initializare a elementelor lui;
-perechea de separatori ‘{…}’ se foloseste pentru a delimita lista_valori;
-lista_valori contine valori initiale ale elementelor, separate prin caracterul virgule.
Exemplu: prin instructiunile declarative:
se declara doi vectori:
a cu 5 elemente de tip int;
b cu 4 elemente de tip float.
Observatii:
Daca lista de valori contine mai putine valori decat elementele vectorului,restul elementelor vor fi initializate cu valoarea 0. Initializarea unui vector de caractere se poate face fie prin atribuirea unei constante de tip character fiecarui element, fie prin atribuirea unei constante de tip sir de caractere,vectorului.
Datele memorate in vector vor putea fi folosite pentru a fi prelucrate. Pentru prelucrare,se vor construe expresii in care elementele vectorului vor fi operanzi.
Referirea la un element al vectorului se face prin constructia:
unde:
-nume este numele vectorului;
-indice este numarul de ordine al elementului in cadrul vectorului;
-iar perechea de operatori […] se foloseste pentru a calcula adresa elementului fata de un element de referinta care este adresa vectorului.Prioritatea operatorilor […] este prioritatea maxima(la fel ca si a functiilor).
Deoarece adresa vectorului este si adresa primului element, iar indicele reprezinta deplasarea elementului fata de adresa vectorului, in limbajul C++ numerotarea indicilor se face pornind de la 0, si 0<=indice<n, unde n reprezinta numarul de elemente ale vectorului,precizate la declararea lui.
|
int a[5] = {10,20,30,40,50};
float b[4]={0.1,0.2,0.3,0.4};
|
